Pot avea acces la pregătirea și atestarea profesională pentru profesor de legislație rutieră persoanele care au absolvit o instituţie acreditată de învăţământ superior de lungă durată în specialităţile ştiinţe juridice sau tehnice.
Pe lângă condiţia de studii, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să aibă vârsta de cel puţin 25 de ani;
b) să deţină permis de conducere valabil cel puţin pentru categoria B cu o vechime de cel puţin 5 ani;
c) să nu fi avut suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimul an sau mai mult de două ori în ultimii 15 ani pentru consum de alcool;
d) să nu fi avut anulat permisul de conducere în ultimii 10 ani;
e) să fie aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru desfăşurarea activităţii respective;
f) să nu fi fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, viol, lipsirea de libertate în mod ilegal, luarea sau darea de mită, trafic de influenţă, trafic sau consum ilicit de droguri, dacă nu a intervenit reabilitarea sau amnistia;